chihlimbar...

Îmi plăcea mult să merg cu trenul, nu cu formele astea futuriste, care circulă acum...

Mi-e dor de trenurile autentice, zgomotoase, pline de lume şi de mirosuri grele, adunate de prin şantiere, de prin gospodării, de prin camere de cămin în care s-a fumat prea mult, de peste tot... mirosuri de sărbători şi bucurii în drum spre casă…

E iarnă iar, se-apropie Crăciunul şi e numai bine de plecat undeva, departe, cu unul din trenurile adolescenţei mele. Unul care să scârţâie din toate încheieturile şi să dea cu mine de pereţi, pe la macazuri. Cu călători mulţi şi grăbiţi, urcaţi şi coborâţi prin fel de fel de halte, cu navetişti care s-o pună de-o şeptică şi să fumeze în compartimente, cu paporniţe bălţate, pline cu tot soiul de lucruri moarte şi vii, care atârnă, curg, bălăngănesc, cotcodăcesc sau măcăne... cu uncheşi hâtri, de mai sus de Focşani, care să mă îmbie într-una cu vin roşu din sticle de provenienţe dubioase...

Mă simt întotdeauna bine în felul ăsta, înconjurat, împins, înghiontit, chicotit si făcut cu ochiul, îmbălsămat cu toate miasmele astea vesele şi agresive... Scuturat în toate părţile, înghesuit în geamul compartimentului de mătuşi corpolente şi încotoşmănate, luând, cu docilitate, orice formă pe care toate întâmplările astea o solicită...

Privesc în continuare, dincolo de sticla rece, dansul nebun al fulgilor de nea… urmărind cu privirea nămeţii linşi de viscol, cu furie… bucurându-mă de acest refugiu încălzit, cu care pot călători unde vreau eu…

Le sunt tuturor simpatic aşa, inert şi oarecum absent la ce se petrece cu mine şi în jurul meu... Le place zâmbetul blând aşternut pe fata mea şi îi amuza privirea fixa, aruncată pe geamul vagonului... Pun pariu ca unora, mai zglobii, le-a şi trecut prin minte cam cum ar fi daca mi-ar flutura mâna repede prin faţa ochilor... Ceva (ceva din mine, cred) îi opreşte însă şi continuă să joace cărţi, comentând zgomotos...

Nu sunt un tip masiv, dar am mai observat astfel de reacţii, din partea unora... Cert e că niciodată n-am putut trece neobservat şi, zău, uneori mi-ar fi plăcut să fi învăţat asta... În fine, îi las să-şi vadă de şeptica lor, să fumeze şi să-şi treacă paharul din metal, confecţionat la strung de unul dintre ei... Beau cu măsură, cică...

Rămân pierdut în gânduri, zâmbind într-una, unei amintiri doar de mine ştiută... Amintirea asta e chipul tău, pe care nu e nevoie să-l am în vreo poză, prin buzunare... Îl am aici, cam la un metru în faţa ochilor mei, oriunde aş privi, oriunde m-aş duce... Tie-ţi zâmbesc... de fapt ţie-ţi întorc zâmbetul, mereu...

Îţi privesc părul, cum îţi curge pe umeri, cuminte, din cărarea de pe creştet... Mă apropii şi ţi-l dau la o parte cu dosul degetelor de la mâna dreaptă... Abia îţi ating obrazul şi mă înfior tot... Eşti atât de... atât... Fac acelaşi lucru cu stânga şi te trag uşurel spre mine... Pleci capul şi mi te-apropii...Te sărut încetişor pe frunte... Mirosul tău mă pătrunde şi tremur puţin... Am senzaţia că îmi ajunge în cele mai intime capilare şi mă preschimbă-n chihlimbar... Îţi răsfir sprâncenele cu buza de jos, în timp ce cu cealaltă le netezesc la loc... Îmi lipesc capul de al tău, şi mă înec în apa adânca a ochilor tăi, care se umflă, dă peste genele întoarse... şi porneşte, înspumată, să-mi inunde abisurile... Simt că mă sufoc şi îţi ridic bărbia... îmi răspunzi aproape imediat... Zâmbete îngemănate în sărut... Încet, nu mă grăbesc... tu... atât de dulce... atât... Te apuc de mijloc şi te trag spre mine... îmi cuprinzi gâtul... înţeleg că de aici nu mai am scăpare şi aleg să nici nu-ncerc să scap... Încep să te sărut de parcă sorb viaţă din gura ta rece şi limpede... Şi chiar aşa şi e... doar mă adapi cu apa vie...

Tresar şi mă trezesc din singurul somn pe care l-aş dormi mereu, din singurul vis pe care l-aş visa într-una... Visul în care tu preschimbi în chihlimbar tot ce atingi... Trenul aleargă urlând peste macazuri... Rămân neclintit, cu privirea pierdută in întunericul care s-a aşezat afară... Mă întorc cu spatele la geam... Doar tu eşti tot timpul la un metru in faţa mea... Nu vreau să-ţi fie frig... sau frică...

Jucătorii mă privesc zâmbind, cu înţelegere... Abia atunci, în spatele feţelor joviale, observ dureri trecute, asemănătoare... Oamenii ştiu că sunt îndrăgostit, fără vreun leac, ca toţi îndrăgostiţii lumii... Mă bucură gândul ăsta. Mă simt ocrotit. Mă aşez într-un colţ şi-adorm...